Acasă Despre Ofetă Recenzii Contact

Roxana Neaga

Coaching focusat pe soluții.
boy

Despre mine :


„Fii atent gândurile tale pentru că devin cuvinte. Fii atent la cuvintele tale pentru că acestea devin acțiuni. Fii atent la acțiunile tale pentru că acestea devin obiceiuri. Fii atent la obiceiuri pentru că acestea îți întăresc caracterul. Fii atent la caracter pentru că acesta devine destinul tău.‟ - Lao Tzu

Cei care mă cunosc mă descriu de multe ori ca fiind “ energia care lumineaeză încăperea”

Sunt:

Absolventă a Academiei Romane de Coaching

Manager Operational Restaurant

Membru Quantum Leap, Succes Ressources


La 18 ani am pornit pe un drum plin de provocări și am ales să muncesc în străinătate. Pentru că mi-am dorit și am fost motivată să îmi depășesc condiția, am evoluat mult în domeniul ospitalității.


Totuși, nu eram împlinită, parcă am uitat de mine, simțeam că sunt facută pentru ceva mai mareț de atât.


Am început să fiu interesată de dezvoltarea personală cu ceva ani in urmă, participând la seminarii, workshopuri și cursuri.


Acum simt că am scos la suprafață mult din potențialul cu care Dumnezeu m-a înzestrat. Și cel mai important, mi-am descoperit scopul vieții. Acela de a motiva oamenii în a se descoperi și ei la randul lor și a-și dezvolta capacitațile cu care au fost înzestrați.


Cum te pot ajuta :

Iubesc să aduc celor din jurul meu speranța, și cea mai mare satisfacție a mea este să văd în ochii oamenilor acea sclipire pe care credeau că au pierdut-o de mult, făcându-i să înțeleagă că toate resursele se află în interiorul lor.

- De cate ori ai început o activitate nouă și pe parcurs ți-ai pierdut elanul?

- De cate ori ai simțit nevoia de a fi ghidat în atingerea unui obiectiv, dar nu ai știut cui să-i cereți sprijin ?


Te ajut să dai valoare vieții tale si să te reinventezi , oferind îndrumare şi asistenţă , pe parcursul găsirii celei mai adecvate soluţii proprii .

Deși tu îți definești succesul în viață , rolul meu este să te ghidez și să-ți facilitez procesul de atingere a potențialul tău maxim .


Ce ofer :

Relație bazată pe încredere și confidențialitate

Identific punctele forte și aria în care dorești să te dezvolți

Te asist și te încurajez să descoperi cum să te ajuți singur

Mă focusez pe îndeplinirea obiectivelor tale și pe eliminarea obstacolelor

Te susțin

Te provoc

Te motivez

Te îndrum

Recenzii clienți:


Avatar

Cristina Lupescu - Manager business

"Cel mai mare beneficiu pe care l-am obținut in urma sedintelor noastre, ar fi abilitatea de a înlocui autocriticile dăunătoare cu acceptarea și dragostea. Această singură schimbare internă a adus multe rezultate vizibile în diferite aspecte ale vieții mele : sănătatea mea emoțională și mentală, productivitatea la locul de muncă și relațiile mele."

⭐⭐⭐⭐⭐

Avatar

Rebecca Flex. - Pensionara

"Aplicând tehnici simple pe care mi le-ați împărtășit, am depășit anxietatea de a vorbi cu oameni cu statut social superior. Vă mulțumesc din nou și vă recomand cu siguranță oricui caută sa se îmbunătățească. Succes! "

⭐⭐⭐⭐⭐

Avatar Claudiu Coroi - Inginer elctronist
"Cu siguranță m-ati ajutat enorm să-mi organizez gândurile mai eficient și sa-mi urmez drumul spre auto-îmbunătățire. Mulțumesc Roxana!"

⭐⭐⭐⭐⭐

Contact


Antwerp, Belgium

Tel: 0032/465294553

Email: roxananeaga@outlook.com


Trimite-mi un mesaj :